municipiul slatina

Sãpãturile arheologice au demonstrat existentza unei asezãri umane pe vechea vatrã a orasului Slatina, apartzinând culturii „de prund”. Cercetãri mai recente au dus la descoperirea unor resturi ceramice din cultura Vãdastra shi Cotzofeni. Zona a fost locuitã si de triburile geto-dacice din ramura dacilor, având rezidenta la Acidava, pe malul drept al Oltului, pe Limesul Alutan. Pe raza municipiului s-au descoperit unelte agricole din fier, ceramicã romanã de lux (terra sigillata) shi comunã, tezaure monetare.

Douã ashezãri romane au fost identificate în orash, în punctul Streharetzi shi în cartierul Cireashov. Atestarea materialã a locuirii acestui areal este mai slabã pentru secolele IV-VII, însã pentru secolele VIII-XIII existã dovezi apartzinând Culturii Dridu shi Vãdastra, iar altele purtând urmele migratziilor pecenegilor, cumanilor shi tãtarilor.

Slatina a fost atestatã documentar pentru prima datã în epoca medievalã, la 20 ianuarie 1368, printr-un act oficial: Vladislav I Vlaicu (1364-1377) acorda scutire de vamã la Slatina tuturor negustorilor brashoveni.

În iunie 1522, Radu de la Afumatzi îi învinge pe turcii otomani la Slatina.

În timpul domniei lui Vlad Vintilã (1532-1535) este emis un act care mentzioneazã „cetatea de scaun Slatina”.

Mihai Viteazul restaureazã mãnãstirea Clocociov, de la Slatina, ca rãsplatã pentru serviciile aduse de populatzie în demersurile sale politice.

În epoca modernã, Slatina a trãit din plin Revolutzia de la 1821. Aici, Tudor Vladimirescu s-a întâlnit cu cãpetenia de haiduci Iancu Jianu. Momentul politic a imprimat în zonã stilul arhitectural „Tudor”.

Slãtinenii s-au implicat activ în evenimentele politice care au urmat: Revolutzia de la 1848, Unirea Moldovei cu TZara Româneascã din 24 ianuarie 1859, Rãzboiul de independentzã 1877, Rãscoala tzãrãneascã de la 1907, Marea Unire din 1918, Primul shi Al Doilea Rãzboi Mondial.

Descoperirile arheologice facute in ultimii ani au scos la iveala prezenta omului in zona si imprejurimile orasului Slatina inca din paleolitic. Uneltele din silex, cioplite, incadrate tipologic in " cultura de prund " s-au descoperit pe Valea Oltului, Valea Muierii, Valea Darjovului, la Clocociov, Cireasov si in apropierea orasului la Curtisoara.
In perioada de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului, in zona orasului s-au asezat triburi de pastori purtatori ai culturii Cotofeni, ale caror asezari sezoniere s-au descoperit in cartierul Clocociov si la Strehareti.
La inceputul epocii bronzului, pe teritoriul Slatinei locuiau triburile culturii Glina venite din centrul Munteniei, care au impins spre nord vest triburile Cotofeni, din perioada de tranzitie.
Din perioada mijlocie pana la sfarsitul epocii bronzului, zona Slatinei este locuita de catre comunitatile culturii Verbicioara, ale caror urme au aparut in str. Pitesti , pe panta stanga a Sopotului si in str. Oituz.
In epoca fierului, pe Valea Sopotului s-a dezvoltat o intinsa asezare traco-geto-dacica, care evolueaza continuu pana in sec. I i.e.n.
Este posibil ca populatia dacica din zona Slatinei sa fi facut parte din puternica uniune creata in vestul Campiei Munteniei, care in anul 335 i.e.n se opune cu armele lui Alexandru Macedon.
In urma victoriei asupra dacilor ( 106 e.n. ), odata cu crearea provinciei Dacia , Traian a anexat si teritoriul Munteniei provinciei Moesia Inferior. Aceasta anexare este de scurta durata, cand Hadrian renunta la aceste teritorii. Insa, pe timpul lui Septimius Severus partea de V a Munteniei, care cuprindea si zona Slatinei, intra din nou in componenta Imperiului Roman. Vestul Munteniei nu a ramas prea mult timp sub stapanire romana, deoarece in timpul domniei lui Filip Arabul, sub presiunea puternicului atac al carpilor din anul 245 e.n. granita a fost retrasa din nou pe malul drept al Oltului. Dupa retragerea administratiei romane din Dacia ( 271 e.n. ), asa cum au dovedit cercetarile arheologice, cele doua asezari de la Strehareti si Clocociov si-au continuat existenta.

Pe baza urmelor de locuire din sec. VI-X si a toponimiei slave din zona, intre care si numele asezarii ( Slatina = Slam-tina = pamant sarat, saratura ) s-a putut ajunge la concluzia ca asezarea de la Slatina a aparut ca asezare rurala cu mult inainte de sec. al X-lea. Cea mai vehiculata si acreditata parere referitoare la denumire este aceea ca aceasta s-a creat din latina arhaica: Salaatina, Salatina, Slatina - rezulta asadar ca orasul Slatina poarta numele coloniei romane instalata candva aici.

Prima mentiune documentara a Slatinei dateaza din a doua jumatate a secolului al XIV-lea. In hrisovul domnesc din 20 ianuarie 1368, emis de Vlaicu Voda ( Vladislav I ) privind privilegiul comercial acordat negustorilor din Brasov , Slatina este mentionat ca punct vamal. Informatii pretioase despre orasul de pe Olt aflam din insemnarile de calatorie ale lui Paul de Alep, secretarul insotitor al Patriarhului Macarie, care vizitand manastirile din partea Oltului in ziua de " miercuri 27 august 1653, au trecut printr-un oras de targ numit Slatina, si peste Olt, ce curge pe aproape, si care e trecut cu corabii."

In cadrul impartirii administrative a Tarii Romanesti, orasul Slatina devine capitala judetului Olt, mentionat documentar la 26 aprilie 1500.De la jumatatea secolului al XVII-lea s-au pastrat cele mai vechi constructii de caramida cu caracter religios:
· Manastirea Clocociov, reconstruita din temelie in anul 1645 de catre marele spatar Diicu Buicescu pe temeliile unui asezamant religios mai vechi din secolul al XVI-lea
· Biserica Domneasca, actuala biserica Sfanta Treime, construita in anul 1645 de catre Ghenea vel vistier
· Manastirea Streharet, ridicata in anul 1671 de catre Serafim, episcopul Buzaului.

In secolul al XVIII-lea se construiau in Slatina primele fantani la care apa era adusa din izvoare captate, prin conducte din olane de pamant ars, asezate cap la cap.

In 1741 este mentionata existenta unei scoli domnesti la Slatina. Aceasta este prima scoala de stat si totodata cea mai veche scoala atestata documentar la Slatina. Cativa ani mai tarziu , prin 1763, este mentionata ca functionand pe langa Manastirea Maica Precesta o noua scoala cu limba de predare romaneasca.
In anii 1799-1800, din fondurile lasate de catre marele filantrop slatinean Ionascu Cupetu este creata scoala Ionascu, care a functionat initial pana in 1836, in chiliile bisericii lui Ionascu. Pe langa scoala Ionascu s-a organizat mai tarziu si prima biblioteca publica din Slatina.
Inca din anul 1797 era creat la Slatina unul din cele mai vechi spitale din Tara Romaneasca, asezat initial, ca si Scoala Ionascu, in chiliile bisericii Ionascu.
Sub aspectul politic, Slatina cunoaste in primele decenii ale sec. al XIX-lea marile framantari ce bantuiau pe cei exploatati. In acea perioada in hatisurile padurii de la Strehareti au haiducit vestitii luptatori pentru dreptate Iancu Jianu, Ionita Tunsu din Optasi si Panait Anghel din Valcele. In martie 1821, Slatina foloseste ca loc de adunare pandurilor lui Tudor Vladimirescu si fortele fidele idealurilor revolutiei vor participa activ la sustinerea acesteia. Tot la Slatina i se alatura lui Tudor Vladimirescu cetele de haiduci conduse de Iancu Jianu.
In planul militar si politic al Revolutiei elaborat de conducatorul ei, s-a stabilit sa se faca in raionul Slatina jonctiunea fortelor disponibile ale pandurilor. In acest scop, pana la data de 6 martie 1821, adica la 2 zile dupa sosirea lui T.Vladimirescu aici, s-a strans la Slatina grupul principal de forte condus de catre acesta. Efectivele trupelor concentrate la Slatina au totalizat 8000 de oameni si 3 tunuri. Dupa sfarsitul tragic al lui Tudor Vladimirescu si inabusirea sangeroasa a Revolutiei, intre localitatile care au cazut prada flacarilor se numara si Slatina. La Revolutia din 1848 locuitorii Slatinei au participat inca de la izbucnirea acesteia pe Campia Islazului, avandu-l in frunte pe Iorgu Valeanusi pe profesorul Costache Stanciovici de la Scoala Ionascu.

La realizarea unirii din 1859, prin Comitetul Unionist din Slatina locuitorii vor participa la toate etapele marelui eveniment.

Prin pozitia sa strategica, sprijinita la V de raul Olt, la S de gara CFR, aflata pe principalele artere de circulatie pe uscat si pe raul Olt, Slatina va fi o prezenta importanta in razboiul din 1877 - 1878, care a consfintit independenta de stat a Romaniei. Insa nici dupa castigarea independentei situatia taranilor si a muncitorilor nu s-a imbunatatit, nazuintele lor fiind inselate.

O puternica rascoala a taranilor a avut loc la inceputul lunii iunie a anului 1899 in gara din Slatina. Taranii din oras si din satele invecinate au venit intr-un numar atat de mare incat au umplut intreaga campie din jurul garii. Autoritatile au chemat unitati de armata din Craiova si din Pitesti , care au folosit armele pentru inabusirea ei. Acestei rascoale, cea mai mare din tara intre anii 1888-1907, s-a incercat sa i se atribuie un caracter spontan, "fiind consecinta falsificarii alegerilor din mai 1899 ". La violenta miscare a taranilor din gara Slatina s-au alaturat si muncitorii de aici. Documentele ne pastreaza nume de muncitori care au platit cu viata solidaritatea lor cu taranii, precum Gheorghe Ilie Doinea sau Costica Mireanu.

Orasul traieste apoi vapaia marii rascoale din 1907. Desi au fost luate masuri de a-i impiedica pe rasculati sa patrunda in oras, slatinenii au incurajat si sprijinit lupta dreapta a miilor de "flamanzi si goi", care se ridicasera impotriva nedreptatii sociale. Unii locuitori ai Slatinei isi amintesc si azi de loviturile de tun care distrugeau satele Mihaesti de Sus si de Jos, de salvele executiei taranilor din Valcele si Radomiresti, de convoaiele de arestati carora li se adauga si profesorul Tiberiu P. Popescu, directorul gimnaziului real din oras.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial muncitorii din Slatina au luptat impotriva dictaturii militaro-fasciste, in special prin actiuni de sabotaj.